Racordarea consumatorilor in zone unde nu exista retea electrica

In zone in care nu exista retea electrica de interes public de joasa tensiune
Art. 4
(1) Realizarea retelei este finantata, de regula, de catre autoritatile publice, din bugetele locale, din bugetul de stat sau din alte fonduri legal constituite.
(2) In conditiile prevazute la alin. (1), reteaua se realizeaza de catre autoritatea publica locala in calitate de titular de investitie si ramane in patrimoniul acesteia.
(3) In conditiile prevazute la alin. (2), autoritatea publica locala incheie cu operatorul de retea* un contract de comodat avand drept obiect reteaua realizata, pe toata durata de viata a acesteia, cu obligativitatea comodatarului de a o mentine in stare de functionare pe costurile sale.
(4) Dupa incheierea contractului prevazut la alin. (3), pentru racordarea locuintelor individuale se parcurg aceleasi etape, cu aceleasi precizari, prevazute la art. 1–3.
(5) Operatorul de retea poate prelua cu justa despagubire capacitatile care constituie obiectul contractului de comodat, incheiat conform prevederilor alin. (3), oricand pe durata acestuia, in conditiile stabilite de autoritatea competenta.
Art. 5
(1) Prin exceptie de la prevederile art. 4, realizarea retelei poate fi finantata de unul dintre viitorii consumatori, individual sau ca imputernicit legal al unui grup de consumatori.
(2) In conditiile prevazute la alin. (1) reteaua se realizeaza de catre operatorul de retea* in regimul tarifului de racordare.
(3) Dupa realizarea retelei conform prevederilor alin. (2), pentru racordarea locuintelor individuale se parcurg aceleasi etape, cu aceleasi precizari, prevazute la art. 1–3.
(4) Consumatorul sau grupul de consumatori care a suportat costul retelei in conditiile prevazute la alin. (1) si (2) primeste compensatie baneasca de la ceilalti consumatori care se racordeaza la reteaua realizata, in momentul racordarii acestora, conform art. 26 alin. (7) din regulament.
Sursa: HGR 90 din 2008